Virusul din China. Autoritățile române ar putea cumpăra termoscanere pentru aeroporturi, pentru a identifica persoanele cu febră

Virusul din China. Autoritățile române ar putea cumpăra termoscanere pentru aeroporturi, pentru a identifica persoanele cu febră
Publicat: 22/01/2020, 12:09

Alexandru Rafila a anunțat măsurile discutate la nivelul grupului de lucru convocat la nivelul Ministerului Sănătății, în contextul în care miercuri, la nivelul Organizației Mondiale a Sănătății, se va stabili dacă va fi decretată stare de urgență.

„Astăzi (miercuri – n.red.), la Geneva, este o ședință de urgență, convocată de directorul general OMS. În cazul în care – și e foarte probabil – se declară urgență la nivel global, noi am făcut, în afară de un grup de lucru, nominalizarea unităților sanitare care să primească pacienți. E vorba de spitalele de boli infecțioase „Matei Balș” din București și cele din Iași, Cluj și Timișoara. S-a stabilit achitiția de reactivi și pilotarea diagnosticului de laborator în cazul apariției unor cazuri suspecte și, bineînțeles, există un set de măsuri de alertare a autorităților de sănătate publică și a tuturor unităților sanitare, inclusiv a medicilor de familie, privind definiția de caz, încât să fie informați dacă vin în contact cu o persoană care este suspectă și care trebuie să spunem foarte clar în acest moment a călătorit sau a avut contact cu o persoană care a călătorit în China”, a spus Alexandru Rafila.

Conform sursei citate, pe aeroporturi vor fi trimise echipe medicale care să asigure permanența.

„În ceea ce privește măsurile de la aeroport, sunt similare cu cele care au fost în timpul pandemiei de gripă, făcând referire la un set de informații care vor fi oferite tuturor călătorilor, posibilitatea de achiziție de termoscanere care să evidențieze eventualele persoane cu febră și care ar putea să răspundă definiției de caz. Nu în ultimul rând, vorbim de constituirea de echipe care să asigure permanența serviciilor medicale în aeroporturile internaționale”, a adăugat președinte SRM.

Un grup de specialiști în sănătate publică, boli infecțioase și microbiologie s-a întâlnit, miercuri, sub coordonarea secretarului de stat Nelu Tătaru, pentru a stabili măsurile ce se impun, în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), legat de gripa din China.

Bilanțul deceselor a ajuns la nouă

Autoritățile chineze au anunțat miercuri că nouă persoane au decedat până acum din cauza noului tip de coronavirus, iar 440 de persoane au fost infectate, informează site-ul agenției de presă Reuters.

De asemenea, alte 2.197 de persoane care au intrat în contact cu persoane infectate au fost plasate în carantină, iar dintre acestea 765 au fost deja scoase de sub observație, întrucât nu au prezentat simptome ale infecției, a anunțat Li Bin, vicepreședintele Comisiei Naționale de Sănătate. Oficialul a adăugat că există indicii potrivit cărora virusul se transmite pe cale aeriană.

Anterior, autoritățile chineze din domeniul medical anunțaseră că virusul se transmite de la om la om.

Tarik Jasarevic, purtător de cuvânt al OMS a declarat deja că cel mai probabil numărul de cazuri va crește pe măsură ce autoritățile chineze vor continua testarea cetățenilor. „Dacă monitorizarea și testările sunt sporite, atunci este foarte posibil să obținem alte cifre”, a spus acesta.

Cinci țări deja afectate

Centrul american pentru Controlul și Prevenirea Epidemiilor a depistat în Statele Unite primul caz de coronavirus provenind din China. Până acum, virusul a fost depistat în cinci țări.

Mai mult, Ministerul Afacerilor Externe a transmis marți o avertizare de călătorie în China, recomandănd cetățenilor români să evite temporar, deplasările în provincia chineză Hubei.

Potrivit MAE și autorităților sanitare europene, răspândirea coronavirusului ar putea fi amplificată de faptul că în această perioadă perioadă intensă în ce privește călătoriile interne în R.P. Chineză..

Potrivit datelor ECDC, creșterea numărului de călători din această perioadă duce la creșterea riscului de infecții. Sărbătorile de Noul An Chinezesc / Festivalul Primăverii, care durează din 25 ianuarie, până în 4 februarie, atrag anual milioane de oameni.

Ce sunt coronavirusurile

Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.

Virusul SARS a infectat peste 8.000 de oameni și a ucis 774, într-o epidemie care a afectat Asia și apoi 37 de țări, în perioada 2002 – 2003.

Un coronavirus este vinovat și de MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), identificat inițial în Arabia Saudită, în 2012. MERS a ucis 851 de oameni la nivel global, potrivit OMS.

Noul coronavirus detectat în Wuhan nu pare a fi atât de puternic precum SARS și MERS, având drept simptome principale febra și dificultățile respiratorii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Cât plătește Australia pentru modernizarea submarinelor?